In vizor

Un bărbat a fost găsit decapitat pe calea ferată la Costești

Un bărbat de 36 de ani din Mozăceni a fost găsit mort (decapitat), pe calea ferată, la Pârvu Roșu (Costești).

Ancheta este în desfășurare, iar primele indicii arată că ar putea fi vorba despre un caz de suicid.

Potrivit surselor apropiate anchetei, bărbatul ar fi fost cunoscut cu probleme psihice și s-ar fi aflat sub tratament de specialitate. Cu toate acestea, se pare că nu urma corespunzător tratamentul prescris. În plus, apropiații susțin că obișnuia să consume alcool, ceea ce ar fi putut contribui la starea sa vulnerabilă.

Se pare că bărbatul plecase de la domiciliu în urmă cu aproximativ două zile, iar familia și cunoscuții nu mai reușiseră să ia legătura cu acesta. Descoperirea trupului său neînsuflețit pe calea ferată a fost făcută de persoane aflate în zonă, care au alertat imediat autoritățile.

Echipaje de poliție și criminaliști s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetările necesare și pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragicul incident. De asemenea, urmează să fie efectuată o autopsie care va confirma cauza exactă a decesului.

Ancheta este în curs de desfășurare, iar autoritățile iau în calcul toate ipotezele posibile, deși datele preliminare indică o sinucidere. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Dacă treceți prin momente dificile și aveți nevoie de sprijin, puteți apela la specialiști sau la linia telefonică gratuită de asistență psihologică – 0800 080 000. Nu sunteți singuri, există soluții și oameni care vă pot ajuta.