Politica

Elena Lasconi: Sper să nu fie nevoie să amplificăm războiul comercial cu SUA

Șefa USR, Elena Lasconi, a acordat un interviu pentru Euractiv România în care a fost întrebat chestiuni de interes, cum ar fi apărarea, relația cu SUA și UE, dar și despre Republica Moldova.

EURACTIV România a făcut solicitări pentru interviuri către principalii cinci candidați la alegerile prezidențiale, conform sondajelor apărute în spațiul public, însă George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) au refuzat, până la ora publicării acestui material, să răspundă la întrebări, care au fost transmis în scris.

INTERVIU Crin Antonescu: Statele UE au înțeles că Europa trebuie să facă mai mult pentru propria apărare

EURACTIV România: Ce procent din PIB-ul României ar trebui alocat apărării?

Elena Lasconi: 3% începând de anul viitor, dar la pachet cu un plan coerent de dezvoltare a capacităților de apărare, inclusiv achiziții de tehnică militară și investiții în capacități locale de apărare. Apoi, ținta ar trebui să fie 4% prin creșteri succesive de buget până în 2030.

EURACTIV România: Cu ce poate contribui România la noua apărare europeană? Soldați, producție de armament, structură de comandă etc?

Elena Lasconi: Cred că putem contribui cu producție de armament, chiar dacă majoritatea unităților ROMARM sunt în acest moment un morman de fiare vechi. Avem totuși avantajul unor unități de producție la care încă putem recupera o parte din forța de muncă specializată și ar trebui să atragem în mod activ investitori, mai als din cei care își doresc să intre pe piața europeană de armament (Turcia, Coreea de Sud și chiar Israel).

EURACTIV România: Ce alegeți între negocieri directe cu SUA sau coordonare permanentă la nivelul UE?

Elena Lasconi: Au fost câteva țări din lume care au încercat să negocieze direct cu Statele Unite și nu mi se pare că ar fi obținut ceva semnificativ. În plus, e greu de negociat cu un partener care e mai degrabă imprevizbil. În consecință, răspunsul trebuie coordonat la nivelul UE, dar sper să nu fie nevoie să amplificăm războiul comercial cu SUA.

EURACTIV România: Cât de repede ar trebui să adere România la zona euro?

Elena Lasconi: Ieri. Din păcate, nu vom atinge prea curând criteriile de convergență. Unul ține de inflație, unde suntem campioni europeni. Un altul ține de deficitul bugetar, care trebuie să fie sub 3%, iar noi suntem aproape de 10%.Convergența, dincolo de aspectele care țin de costurile de finanțare, ar trebui să ne țină pe direcția cea bună din punct de vedere al disciplinei bugetare.

EURACTIV România: ⁠Ar trebui accelerată dezvoltarea campionilor industriali europeni?

Elena Lasconi: Da. Fărâmițarea economică din Uniunea Europeană nu a permis să avem jucători planetari, așa cum au Statele Unite sau China. UE nu poate concura pe piața globală dacă nu are jucători de top.

EURACTIV România: Credeți că Republica Moldova ar trebui să facă parte din noua strategie de apărare europeană?

E complicat. Republica Moldova este un stat neutru și chiar dacă ar avea resursele necesare pentru apărare, tot nu cred ar putea să își asigure securitatea pe cont propriu. Dar este, înainte de toate, alegerea cetățenilor din Republica Moldova.