In vizor

Închidere temporară a circulației pe DC 105, Podul peste Râul Argeș

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează participanții la trafic că, începând cu această seară, 27 mai 2025, circulația rutieră pe Drumul Comunal 105 este închisă temporar, pe sectorul de drum aferent podului situat pe str. Depozitelor din oraș Topoloveni, județul Argeș.

Această măsură a fost luată ca urmare a constatării unor probleme structurale la unul dintre pilonii de susținere ai podului peste râul Argeș, cauzate de debitul mărit al râului în urma ploilor abundente.

Podul de pe DC 105 face legătura între orașul Topoloveni și satul Coșeri din comuna Căteasca (rută către localități învecinate, cum ar fi Călinești și Leordeni) și accesul către DN 7, respectiv către intrarea de la km 98 al Autostrăzii A1 București-Pitești.

Rute ocolitoare recomandate:

  • Dinspre Autostrada A1, Km 98: comuna Căteasca, sat Catanele (DJ 503) – baraj Udeni – DJ 704C
  • Dinspre DN 7 spre Autostrada A1: DJ 704C – Baraj Udeni – DJ 503 – Autostrada A1
  • Dinspre DN 7: DJ 704C- baraj Călinești-Udeni – stânga DJ 702G comuna Cateasca, sat Coșeri
  • Dinspre DN 7: DJ 704C- baraj Călinești-Udeni – spre dreapta DJ 702G comuna Căteasca, sat Recea (Autostrada A1 spre Pitești).

Recomandări pentru participanții la trafic:

  • Planificați călătoriile în avans: țineți cont de închiderea temporară și alocați timp suplimentar pentru deplasări.
  • Respectați semnalizarea rutieră: urmăriți indicatoarele și semnele de circulație temporare instalate în zona lucrărilor.
  • Adaptați viteza: conduceți cu prudență și adaptați viteza la condițiile de trafic și drum.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic