In vizor

Piteștiul va avea prima parcare supraterană semiautomatizată

Astăzi, 12 iunie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de realizare a primei parcări semiautomatizate moderne din oraș. Amplasată în cartierul Trivale, pe strada Frasinului, aceasta va reprezenta o soluție inovatoare pentru optimizarea locurilor de parcare din zonă.
Contractul în valoare de 12.718.958 de lei cu TVA va fi executat de S.C. HIDRO GAZ PIPE S.R.L., având durata de execuție de 10 luni. Proiectul are ca obiectiv realizarea unei parcări supraterane semiautomatizate, cu regim de înălțime P+3E, echipate cu un sistem inteligent de tip „puzzle parking”. Parcarea va fi formată din șase module de tip puzzle (PZL.04.09.33), fiecare având o capacitate de 33 de locuri, ceea ce va permite un total de 233 de locuri de parcare. Dintre acestea:
• 198 de locuri vor fi disponibile în sistemul semiautomatizat;
• 35 de locuri vor fi amenajate la sol, în afara sistemului puzzle.
Sistemul de tip „puzzle parking” presupune utilizarea unei structuri metalice și a unui mecanism de platforme culisante, care facilitează depozitarea și accesul rapid al autoturismelor într-un mod eficient și modern.
Proiectul include și amenajarea următoarelor facilități:
• Parcare pentru biciclete cu o capacitate de 50 de locuri;
• Loc de joacă destinat copiilor din cartier;
• Patru stații de încărcare pentru mașini electrice, în sprijinul mobilității verzi;
• Instalație de producție de energie electrică, cu o capacitate de 162 kW, pentru asigurarea unei funcționări sustenabile.
În cadrul acestui proiect de anvergură, se vor realiza:
• Fundații de beton pentru structură și infrastructură;
• Montajul structurii metalice și al acoperișului;
• Anveloparea parcării la nivelurile curente;
• Racordarea la utilități și realizarea instalațiilor electrice aferente;
• Implementarea sistemelor inteligente de: control al accesului, citire automată și recunoaștere a locurilor de parcare;
• Instalarea unui sistem complet de supraveghere video (CCTV);
• Devieri ale rețelelor existente pentru integrarea eficientă a parcării.
Caracteristicile tehnice ale clădirii:
• Suprafața terenului: 4597 mp;
• Suprafața construită: 843.67 mp;
• Suprafața desfășurată: 3374.92 mp;
• Înălțimea maximă: 10.55 m;
• Grad de rezistență la foc: II;
• Capacitate totală: 233 locuri de parcare (198 semiautomatizate și 35 la sol).
Prin acest proiect, Primăria Municipiului Pitești își reafirmă angajamentul pentru modernizarea infrastructurii urbane și pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Noua parcare semiautomatizată va contribui la descongestionarea traficului și va oferi un exemplu de utilizare a tehnologiilor smart în gestionarea spațiului urban.