In vizor

Hoț de cabluri electrice, arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au documentat activitatea infracțională a acestuia într-un dosar de furt calificat în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, bărbatul ar fi pătruns prin efracție în depozitul unei societăți comerciale din comuna Domnești, de unde ar fi sustras conductori electrici. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 40.000 de euro.

În urma cercetărilor desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești și specialiști criminaliști, au efectuat, în dimineața zilei de 6 mai, două percheziții domiciliare, una în municipiul Brașov și cealaltă în orașul Predeal.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, ai Poliției Orașului Predeal, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au identificat autoutilitara folosită la comiterea furtului și au descoperit 38 de kilograme de fire de cupru arse, precum și suma de 10.000 de lei, bunuri ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar după administrarea probatoriului a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, pe 7 mai, acesta a fost prezentat Judecătoriei Curtea de Argeș, instanță care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Pe tot parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale.