Politica

Trei nume pe lista scurtă de posibil premier. „Vorbim doar de oameni din afara partidelor” – surse

Trei sunt variantele de prim-ministru analizate în prezent la Cotroceni, toate din afara grupărilor politice parlamentare, afirmă surse politice. Discuţiile purtate în prezent vizează gradul de susţinere pe care l-ar avea noul guvern în rândul deputaţilor şi senatorilor.

La trei săptămâni de la adoptarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan, ecuaţia formării unui nou Executiv pare să se reducă la trei nume. Principala ipoteză luată în calcul vizează oameni din afara marilor grupări politice.

“Vorbim de o listă de trei persoane, doar oameni din afara partidelor. Totul e în plină evoluţie, nu s-a tras o linie”, au declarat surse politice pentru News.ro.

Principalul obstacol care trebuie depăşit în această nouă ipoteză de lucru este cel al sprijinului politic.

“Au loc multe discuţii, e dificil de estimat dacă se vor încheia săptămâna aceasta. Este verificat gradul de susţinere parlamentară pentru fiecare variantă propusă. Faţă de săptămâna trecută, sunt progrese”, au explicat surse citate pentru News.ro.

Principalele nume vehiculate pentru funcţia de premier sunt cele ale consilierului prezidenţial Radu Burnete, alături de europarlamentarul Eugen Tomac – şi el consilier la Cotroceni dar şi preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. Alte nume sunt Delia Velculescu, şefă a misiunii Fondului Monetar Internaţional în Africa de Sud, invocată şi la formarea precedentului Guvern. Un alt nume menţionat în spaţiul public este cel al lui Şerban Matei, în prezent director al Direcţiei de Relaţii Internaţionale din cadrul Băncii Naţionale a României.

După întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan de joi, 21 mai, deputatul neafiliat George Becali spunea că liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-a confirmat varianta unui independent.

“Am vorbit cu Grindeanu după aia (întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, n.r.), cu Grindeanu sunt mai bun prieten. Nici el nu ştie încă numele (de premier, n.r.). Dar ce este sigur, că va fi unul independent”, a transmis Becali.

“Eu l-am întrebat pe Grindeanu, de Tomac şi Nazare, a zis: Nea Gigi, sunt şi ei pe listă”, a adăugat Becali.