In vizor

Un subofițer de la Jandarmeria Argeș, mort într-un accident de motocicletă

Doliu în Jandarmeria Argeș. Un subofițer cu peste 20 de ani de activitate a încetat din viață în urma unui tragic accident

Jandarmeria Argeș este în doliu după trecerea la cele veșnice a plutonierului adjutant șef Nistor Sorin-Georgel, care și-a pierdut viața în urma unui tragic accident. Este vorba despre accidentul de la Oarja, de ieri, 6 iulie, în care un motociclist a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un gard, acesta fiind găsit de către forțele de intervenție în stop cardio-respirator. Deși i s-au făcut manevre de resuscitare, bărbatul nu a putut fi readus la viață, fiind constatat decesul.

Cei care l-au cunoscut îl descriu pe plutonierul adjutant șef Sorin-Georgel Nistor ca pe un om harnic, respectuos și apropiat de familie, un tată devotat a doi copii gemeni și un fiu care, chiar în ziua tragediei, își ajutase mama la muncile gospodărești, mărturii care conturează imaginea unui om apreciat atât de colegi, cât și de cei din comunitatea în care a crescut.

Într-un mesaj transmis de instituție, colegii și-au exprimat profunda durere și au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, arătând că dispariția militarului lasă un gol imens în rândul camarazilor și al tuturor celor care l-au cunoscut.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Argeș, plutonierul adjutant șef Nistor Sorin-Georgel va rămâne în memoria celor care au lucrat alături de el ca un militar dedicat, un coleg de încredere și un om de aleasă omenie. De-a lungul unei cariere de peste 20 de ani, acesta și-a îndeplinit misiunile cu profesionalism, responsabilitate și devotament față de jurământul militar.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Bisericii „Sfânta Treime” (Scoroboaia) din municipiul Pitești, unde trupul neînsuflețit a fost depus luni, 7 iulie 2026.

„Cinste și recunoștință pentru întreaga sa activitate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de colectivul Jandarmeriei Argeș în memoria camaradului dispărut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!