In vizor

Motociclist salvat dintr-o râpă în Masivul Iezer-Păpușa

Intervenție contracronometru, duminică, pentru echipa Salvamont Argeș, în zona muntelui Văcarea, din Masivul Iezer-Păpușa, unde un motociclist a căzut într-o râpă și a avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani.

Salvatorii din cadrul formației Salvamont Câmpulung, aflați în tură operativă la Baza Salvamont Voina, au intervenit într-o zonă greu accesibilă, utilizând echipamente specifice pentru salvarea din teren accidentat. Aceștia au ajuns la victimă, i-au acordat primul ajutor și au început evacuarea acesteia către zona Voina.

Potrivit reprezentanților Salvamont Argeș, motociclistul a fost coborât în siguranță, însă a refuzat transportul la spital, după ce a primit îngrijirile medicale necesare la fața locului.

Reprezentanții Salvamont Argeș le reamintesc tuturor celor care aleg traseele montane sau drumurile alpine să își adapteze deplasarea la condițiile din teren, să poarte echipament adecvat și să nu își depășească nivelul de experiență, pentru a evita producerea unor accidente.