In vizor

Accident grav în Argeș. Un motociclist a murit

În data de 13 septembrie 2025, în jurul orei 19:35, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au intervenit la un accident rutier produs pe DN7C, pe raza localității Albești Pământeni.

Din verificările preliminare s-a stabilit că un bărbat de 54 de ani, din comuna Valea Iașului, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă secundară, ar fi pătruns pe drumul național fără a acorda prioritate, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 39 de ani, din aceeași comună.

În urma impactului, motociclistul și pasagera acestuia, o femeie de 38 de ani, au fost răniți și transportați la spital.

Din nefericire, după aproximativ 2 ore, conducătorul motocicletei a decedat la unitatea medicală.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorului motocicletei i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.