Politica

Agenția S&P menține perspectiva ratingului României la negativă, în pofida măsurilor Guvernului

Agenția de evaluare financiară S&P a decis să reconfirme pentru România calificativul „BBB-/A-3” pe termen lung și scurt, atât în monedă străină, cât și locală, menținând totodată o perspectivă negativă și după recentele măsuri fiscale.

Calificativul “BBB-” este ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, măsurile adoptate de Guvernul Bolojan evitând însă, la acest moment, căderea în categoria junk. Decizia este luată după ce, în urmă cu zece zile, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Standard & Poor’s (S&P).

La începutul anului, agenția a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă și a confirmat calificativul la “BBB-“, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, stabilită suplimentar față de cele două analize considerate obișnuite în cursul unui an pentru emitenții suverani, în primăvara și în toamna anului 2024.  Analiza și decizia S&P au venit atunci cu numai câteva zile înainte de prezentarea proiectului de buget pentru 2025, astfel că nu era clar dacă agenția de rating a ținut cont și de reducerea suplimentară a cheltuielilor anunțată de către autorități pentru bugetul acestui an.

Acum, S&P anunță că a confirmat ratingurile „BBB-/A-3” pe termen lung și scurt, atât în monedă străină, cât și locală, acordate României, menținând o perspectivă negativă, menționând în continuare riscurile continue la adresa finanțelor publice în pofida măsurilor de consolidare fiscală anunțate de noul guvern, condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, relatează Profit.ro, citat de News.ro.

Conform agenției de rating, noul Guvern, care a preluat mandatul după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte, la mijlocul lunii mai, a implementat măsuri fiscale cu un impact de 1,1% din PIB în 2025 și de 3,5% din PIB în 2026, preconizându-se că aceste măsuri vor reduce deficitul la sub 7,7% din PIB în acest an și la 6,4% în 2026, față de 9,3% în 2024. S&P menționează că această corecție fiscală are loc pe fondul unor provocări economice semnificative. Pe acest fond, Agenția și-a redus proiecțiile de creștere a PIB-ului la 0,3% în 2025 și la 1,3% în 2026, reflectând impactul măsurilor de consolidare asupra unei economii deja în încetinire.

Este însă arătat că inflația rămâne printre cele mai ridicate din Europa Centrală și de Est și se așteaptă să crească la aproximativ 9% în lunile următoare din cauza creșterilor prețurilor la energie electrică, a majorărilor TVA și a altor factori. Acest lucru reprezintă o provocare pentru Banca Națională a României, care probabil va menține politica monetară actuală în ciuda încetinirii economice.

”Previziunile noastre de bază, care stau la baza confirmării ratingurilor noastre „BBB-” pentru România, includ menținerea de către guvern a unui deficit semnificativ al țării. Acestea fiind spuse, observăm riscul ca provocările economice și politice să submineze agenda politică ambițioasă a Guvernului, în timp ce strategia fiscală pe termen mediu după 2026 rămâne incertă”, arată S&P.