Politica

Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la șefia PSD

Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit marți la Vila Lac, iar la scurt timp Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia.

UPDATE

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia de la șefia PSD în ședința de la Vila Lac, spun surse politice. 

+++

Reuniunea de marți va avea loc tot la Vila Lac, pentru că social-democrații vor să stea departe de ochii presei. Un anunț oficial despre deciziile luate urmează să fie anunțată ulterior, au declarat, pentru Euractiv România, surse apropiate de partid.

+++

Ședința are loc în contextul în care voci din partid vorbesc despre reformă și despre regândirea modului de a face politică.

În pregătirea Consiliului, liderii PSD au discutat luni, la Vila Lac, într-o întâlnire informală, la care Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii din partid că își depune mandatul de președinte al formațiunii. Este pentru a doua oară când Ciolacu face un astfel de anunț, prima dată fiind după primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, când a ratat calificarea în finala cursei prezidențiale.

Pentru șefia partidului au fost vehiculate nume precum Sorin Grindeanu, Daniel Băluță, Bogdan Ivan, Victor Negrescu, dar și varianta unei conduceri colective.

Exit mobile version