Polițiștii din Ștefănești au deschis un dosar penal după ce pe o rețea de socializare a apărut un videoclip în care o minoră conducea un autoturism pe drumurile publice.
Oamenii legii s-au sesizat din oficiu în data de 15 martie și au efectuat verificări pentru identificarea persoanelor implicate.
În urma cercetărilor s-a stabilit că la volan s-ar fi aflat o minoră de 16 ani din Ștefănești, care nu deține permis de conducere. În autoturism se afla și tatăl acesteia, care i-ar fi încredințat mașina spre a fi condusă pe drumurile publice.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, dar și pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane despre care se știa că nu are dreptul de a conduce.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
