In vizor

Misiuni executate și rezultate obținute de jandarmii argeșeni în perioada 17-23.11.2025

În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat aproximativ 10 misiuni de asigurare a ordinii publice. De asemenea, în aceeași perioadă au executat fie în mod independent, fie în colaborare cu alte instituții acțiuni în domeniul silvic, acțiuni pentru sprijinirea organelor judecătorești, acțiuni pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată saude escortare persoane private de libertate. De asemenea, aproximativ 20 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș.

În perioada analizată, jandarmii argeșeni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 28 amenzi în valoare de 9.650 lei și 12 avertismente. Principalele sancțiuni au fost aplicate pentru adresare de injurii, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, refuz de legitimare și apelare în mod repetat la mila publicului, de către persoane apte de muncă.

De asemenea, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în valoare de 2.250 lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate elevilor care fumau în incinta instituțiilor de învățământ din Pitești, Câmpulung, Topoloveni și Costești.

Totodată, 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 lei au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În aceeași perioadă, jandarmii argeșeni au desfășurat 7 activități de informare preventivă în mod independent, la Liceul Tehnologic ‘Dacia’, la Liceul Teoretic ‘Ion Barbu’ și Liceul Teoretic Costești, în cadrul cărora peste 200 de elevi și profesori au fost prelucrați cu aspecte referitoare la normele de conviețuire socială, ce trebuie făcut pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale, dar și despre consecințele pe care le pot avea aceste fapte asupra lor.

De asemenea, jandarmii le-au prezentat elevilor aspecte referitoare la bullying și la pericolele care se pot ascunde în spatele rețelelor de socializare, atât de populare în rândul tinerilor.

Aceste întâlniri urmăresc, în special, reducerea violenței școlare, dar și încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.

În perioada analizată, au fost legitimate și verificate aproximativ 550 de persoane, folosind eDAC – aplicația informatică pentru controale polițienești în spațiul Schengen.

Totodată, în aceeași perioadă, jandarmii argeșeni au asigurat intervenția la 9 apeluri 112 privind apariția urșilor în zonele populate în comunele Coșești, Vlădești și Budeasa, precum și a unor câini periculoși pe stradă în comunele Cetățeni, Rătești, Călinești, Suseni și Merișani.

Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, cu scopul de a preveni și a combate faptele de natură contravențională și infracțională din zona de responsabilitate.

Exit mobile version