In vizor

Paștile au venit cu provocări pentru administrația din Argeș: Incendiu de pădure la Cetățeni și o magistrală de apă care s-a spart

Prefectul Iona Făcăleață a avut parte de primul său Paște în funcția de prefect cu multe probleme ale județului de rezolvat. După ce zilele trecute a  trebuit să coordoneze forțele de intervenție la incendiul major de pădure de la Cetățeni, azi va trebui să facă față încă unei provocări: s-a spart o conductă magistrală din cele două care alimentează cu apă Piteștiul.

„Monitorizăm două situații de urgență:

1️⃣ Conducta care alimentează Piteștiul cu apă s-a spart!
2️⃣ La Cetățeni se intervine pentru prevenirea reapariției incendiului de pădure

În acest moment, sunt la Bascov, alături de autoritățile locale, de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea și de reprezentanții ISU, pentru rezolvarea unei avarii la o importantă conductă magistrală de apă.

Am ajuns la fața locului imediat ce am fost informată despre apariția unei fisuri la una dintre cele două conducte care alimentează cu apă municipiul Pitești – respectiv conducta care aduce apă din barajul Budeasa. Zona afectată se află pe malul drept al lacului de acumulare Bascov, unde câteva curți au fost inundate.

Am cerut intervenție rapidă și fermă pentru limitarea pagubelor, suplimentarea de mașini și autospeciale, remedierea situației și evitarea oricărui risc suplimentar pentru populație. Alimentarea cu apă a Piteștiului va fi asigurată din barajul de la Bascov. Toate măsurile luate la barajul Budeasa sunt comunicate în timp real către Stația de Tratare Budeasa și către operatorul APA CANAL 2000 SA Pitești. Din păcate au fost inundate mai multe curți ale unor locuințe și societăți.

Tot astăzi, am fost din nou la Cetățeni, unde incendiul de vegetație, izbucnit vineri înainte de Paști, a afectat peste 30 de hectare de pădure. Elicopterele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii ISU, echipele Direcției Silvice, Salvamont și voluntarii au reluat acțiunile de verificare și stingere acolo unde este cazul. Elicopterele vor arunca apă pe tot parcursul zilei pentru a elimina complet focarele.

Cel mai important pentru mine este siguranța argeșenilor!”, a transmis prefectul.

Exit mobile version