PNL Argeş solicită public demisia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu (PSD), trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru ilegalităţi în cazul unor case cumpărate la suprapreţ şi destinate unor persoane vulnerabile. Liberalii anunţă că, dacă Nicolaescu nu demisionează, vor demara săptămâna viitoare procedura de revocare din funcţie.
”PNL Argeş cere măsuri urgente şi asumare în urma acuzaţiilor de corupţie din Consiliul Judeţean Argeş. Vicepreşedintele PSD al CJ Argeş, Marius Nicolaescu, nu mai poate rămâne în funcţie. Dacă nu va demisiona, PNL va demara săptămâna viitoare procedura de revocare din funcţie. Integritatea în funcţia publică nu e negociabilă. Acuzaţiile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar care vizează persoane din conducerea administraţiei judeţene şi din sistemul de asistenţă socială sunt extrem de grave şi nu pot rămâne fără consecinţe”, transmite PNL Argeş, printr-un comunicat dat publicităţii joi.
Oficialii filialei judeţene a PNL amintesc că, potrivit anchetei, în dosarul în care vicepreşeditele CJ Argeş este inculpat alături de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului (DGASPC) Argeş au fost furnizate informaţii confidenţiale pentru a facilita atribuirea contractelor, iar imobilele achiziţionate erau nefinalizate, fără utilităţi şi supraevaluate.
”Vorbim despre resurse care ar fi trebuit să ajungă la cei mai vulnerabili cetăţeni, nu să fie deturnate prin mecanisme frauduloase. În acest context, PNL Argeş solicită demisia de urgenţă din funcţie a lui Marius Florinel Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. În cazul în care nu va decide să demisioneze, PNL Argeş va depune un proiect de hotărâre pentru revocarea din funcţie”, se arată în comunicat.
Potrivit aceluiaşi document, liberalii cer, de asemenea, suspendarea din funcţie a Tatianei Eftime şi a Adelei Gogoaşe, directoare în cadrul DGASPC Argeş, având în vedere prevederile legii, gravitatea acuzaţiilor şi legătura directă cu exercitarea funcţiei.
O altă solicitare este adresată conducerii Consiliului Judeţean Argeş, deţinută de PSD, şi vizează luarea de ”măsuri administrative imediate pentru a asigura funcţionarea corectă a instituţiilor subordonate”.
”Facem apel la toate partidele responsabile din Consiliul Judeţean Argeş să susţină aceste demersuri şi să demonstreze că interesul public este mai presus de orice calcul politic. Integritatea în funcţia publică nu este negociabilă. Iar funcţiile publice nu pot fi ocupate de persoane asupra cărora planează acuzaţii grave de corupţie. PNL Argeş va susţine toate demersurile instituţionale necesare pentru clarificarea situaţiei şi restabilirea încrederii în administraţia publică”, mai transmit liberalii.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat, miercuri, că procurori ai Serviciului Teritorial Piteşti al instituţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a directoruului general al DGASPC Argeş, Tatiana Eftimie, a adjunctului Adela Gogoaşe şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş Marius-Florinel Nicolaescu pentru folosirea de informaţii nedestinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Potrivit procurorilor DNA, Eftimie este acuzată şi de abuz în serviciu, iar ceilalţi doi de complicitate la această infracţiune.
De asemenea, au fost trimişi în judecată Adrian Neagu, la data faptelor arhitect şef al oraşului Ştefăneşti şi membru al comisiei de recepţie, pentru fals intelectual în formă continuată şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, administratorul societăţii S.C. BEST OIL SORAMA S.R.L. pentru complicitate la abuz în serviciu şi soţia arhitectului şef, reprezentantă a altei societăţi comerciale, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, toţi trei în stare de libertate.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, începând cu luna ianuarie 2023, în contextul realizării proiectelor „Locuinţe protejate – siguranţă şi îngrijire Argeş” şi „Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi”, ce vizau achiziţia, de către DGASPC Argeş, a cinci clădiri destinate persoanelor vulnerabile, Eftime, Nicolaescu şi Gogoaşe ar fi comunicat administratorului SC BEST OIL SORAMA SRL, mai multe informaţii nedestinate publicităţii obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care vizau specificaţiile tehnice ale viitoarelor imobile ce urmau să fie achiziţionate, preţul care va fi oferit pentru fiecare imobil, perioada în care urmau să fie făcute achiziţiile, respectiv în cursul anului 2023, precum şi modalitatea de achiziţie.
În aceste condiţii, arată procurorii, între administratorul firmei respective, pe de o parte, şi cei trei funcţionari publici menţionaţi, pe de altă parte, ar fi intervenit o „înţelegere” conform căreia administratorul urma să realizeze cinci case de locuit, în oraşul Ştefăneşti, conform specificaţiilor primite de la ultimii trei, case care urmau să fie achiziţionate de către DGASPC Argeş în cursul anului 2023 la preţul de 140.000 euro pentru fiecare imobil.
