In vizor

Un argeșean a fost vizitat de polițiști pentru că și-a cumpărat doi râși africani

În ziua de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean Argeș al Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat verificări privind modul de deținere a două exemplare de râs african.

Pentru verificarea respectării cadrului legal, respectiv asigurarea unei verificări temeinice cu privire la bunăstarea animalelor, ce aparțin unei specii non-endemice aflate în pericol de dispariție, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul infracțiunii de ,,deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, conform OUG 57/2007 referitoare la conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de floră și faună.

În urma verificărilor s-a stabilit că cele două exemplare feline, mascul în vârstă de aproximativ 10 luni și femelă în vârstă de 3 luni, au carnet de sănătate, sunt microcipate și vaccinate, deținătorul având mijloacele pentru asigurarea condițiilor de hrană, îngrijire și adăpost, urmând ca, în baza documentației și a datelor stabilite cu ocazia verificării, specialiștii Gărzii Naționale de Mediu să se pronunțe asupra legalității provenienței și a deținerii, respectiv a condițiilor ce trebuiesc îndeplinite de către deținător raportat la intențiile de viitor cu privire la deținerea animalelor în cauză.

Astfel, animalele au fost lăsate în continuare în custodia persoanei în cauză, iar cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, sub supravegherea procurorului de caz, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

 

În referire la impactul potențial asupra echilibrului faunei sălbatice pe care introducerea unei specii non-endemice, în cazul exemplificat fiind vorba de o specie cu denumire științifică ce rezonează cu regiunea Olteniei – Caracal caracal, râsul african, se impune mențiunea că aceasta este mult diferită de omologul întâlnit în regiunea noastră, râsul autohton – Lynx lynx.

Situația ne aduce în fața exemplului teoretic reprezentat de potențiala introducere, fie ea accidentală sau deliberată, a unei specii provenind dintr-un ecosistem complet diferit. Pe lângă potențialul oricărei specii de transmitere a unor boli sau paraziți pentru care fauna locală nu are imunitate, un risc semnificativ este și comportamentul de vânătoare diferit, orice specie nou introdusă putând afecta inclusiv specii de interes cinegetic sau protejate, ceea ce ar modifica lanțurile trofice. Nu trebuie neglijat nici faptul că eventuala adaptare în proximitatea așezărilor umane ar putea duce la conflicte om-animal, la atacuri asupra animalelor domestice, urmate de reacții de vânătoare ilegală.

Comparativ, râsul autohton (Lynx lynx) este un element-cheie al faunei carpatine, strict protejat și parte a eforturilor de conservare europeană.
Astfel, orice inițiativă de deținere, import sau reintroducere de specii carnivore exotice trebuie să fie strict reglementată, controlată și justificată științific, pentru a preveni dezechilibre ecologice majore în ecosisteme a mai precizat sursa citată.