Politica

Chiriași speciali: Foști și actuali magistrați sau asimilați stau pe viață în apartamentele statului

Presshub completează lista actualilor sau foștilor magistrați care stau în casele statului, deși au venituri de mii de euro pe lună din salarii sau din pensii.

Ministerul Justiției are câteva zeci de locuințe de serviciu care au fost date în folosință unor judecători, grefieri sau personal asimilat magistraților din instituție. Europa Liberă a dezvăluit că mai mulți actuali sau foști magistrați, printre care Lidia Bărbulescu sau avocata Ingrid Mocanu dețin, pe viață, aceste apartamente și plătesc prețuri subvenționate. Presshub completează lista actualilor sau foștilor magistrați care stau în casele statului, deși au venituri de mii de euro pe lună din salarii sau din pensii.

Europa Liberă a arătat că 81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari ”speciali”.

Unii au părăsit sistemul de mai bine de zece ani, au primit locuințele cu chirii modice și le-au păstrat în aceleași condiții preferențiale. Aceasta deși aveau deja proprietăți în județul Ilfov, conform declarațiilor de avere.

În timp ce încasează echivalentul a două pachete de țigări pentru chiria unei garsoniere, Ministerul Justiției plătește – din bani publici – între 400 și 600 de euro angajaților care își închiriază locuințe de pe piața liberă.

Citiți pe Presshub și alte nume ale unor chiriași ”speciali” din justiție.