
A încălcat repetat ordinul de protecție
În ziua de 15 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fostul său concubin ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordin de protecție, emis de instanța competentă în 2024, prin aceea că s-ar fi deplasat la adresa unde aceasta locuiește, ulterior părăsind zona.
De asemenea, din cercetări a reieșit că bărbatul ar mai fi săvârșit asemenea fapte.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție, conform art. 47 din Legea 217/2003, în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În continare, având în vedere caracterul de repetabilitate al săvârșirii faptei, polițiștii au continuat activitățile în zona locuinței persoanei vătămate, împrejurare în care l-au depistat pe bărbat și l-au condus la sediul poliției, pentru cercetări.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.