In vizor

Accident grav în Prundu. Un pieton a fost lovit de un autoturism

Un accident rutier grav s-a produs în această seară, în cartierul Prundu din municipiul Pitești, pe Bulevardul Petrochimiștilor. Un pieton a fost lovit de un autoturism, iar impactul a fost unul puternic.

Din primele informații, la fața locului au intervenit echipaje medicale, inclusiv un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor victimei. Potrivit martorilor, pietonul se afla în stare gravă, fiind descris ca inconștient imediat după producerea accidentului.

Din primele informații, există suspiciunea că pietonul ar fi traversat printr-un loc nepermis. Această ipoteză nu este însă confirmată oficial în acest moment, iar polițiștii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul și în ce condiții a ajuns pietonul pe partea carosabilă.

La locul evenimentului au ajuns și polițiștii criminaliști, care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale impactului.

Vom reveni cu informații despre starea victimei și despre concluziile anchetei, pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.