
Accident grav în Tomșani. O persoană și-a pierdut viața
Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Tomșani, județul Vâlcea, implicând un singur autoturism și două persoane.
La fața locului au intervenit pompierii militari vâlceni cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
O persoană, de sex masculin, a rămas încarcerată în urma impactului. Salvatorii au reușit să o extragă rapid, însă aceasta era inconștientă. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a răspuns și a fost declarat decedat.
Cealaltă persoană implicată s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor și a fost evaluată de personalul medical, fiind conștientă și cooperantă.
Pompierii au asigurat măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor în zona accidentului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
IPJ Vâlcea transmite: „Azi, 5 februarie 2025, în jurul orei 15:00, un accident rutier s-a produs în localitatea Tomșani, pe DJ 646, în care a fost implicat un autoturism.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Orașului Horezu pentru efectuarea cercetărilor.
Conform primelor informații, un bărbat de 74 de ani, din Tomșani, în timp ce conducea autoturismul, ar fi pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț.
În urma accidentului, șoferul a fost găsit în stare de inconștiență și a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului, fiind supus manevrelor de resuscitare.
De asemenea, în autoturism se afla și un pasager, un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, care a suferit leziuni ușoare, conform primelor evaluări.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.”