In vizor

Amenzi pentru proprietarii terenurilor care nu distrug ambrozia

Amenzi pentru proprietarii terenurilor care nu distrug ambrozia

Primăria orașului Mioveni reamintește cetățenilor obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), conform prevederilor Legii nr. 62/2018, cu modificările aduse prin Legea nr. 272/2023, precum și Hotărârii Guvernului nr. 609/2024, modificată și completată ulterior.

Această specie invazivă reprezintă un real pericol pentru sănătatea publică, fiind principală cauză a alergiilor sezoniere în rândul populației.

Potrivit legislației în vigoare, proprietarii și deținătorii de terenuri, precum și administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația legală de a lua măsuri pentru identificarea, prevenirea, combaterea și distrugerea ambroziei.

Perioada de intervenție este cuprinsă între răsărirea plantei și apariția primelor inflorescențe, respectiv până cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an.

Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu:

Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice;

Amenzi între 10.000 și 20.000 de lei, pentru persoanele juridice.

Modalități de combatere recomandate de specialiști:

1. Cosirea manuală sau mecanică (pe marginea drumurilor, căilor ferate, la limita parcelelor);

2. Discuirea sau grăparea terenurilor agricole (în special în zonele greu accesibile: șanțuri, stufărișuri);

3. Aplicarea de erbicide, începând din primăvară (cu sprijinul specialiștilor în fitosanitar și în condițiile legii);

4. Smulgerea manuală, cu echipament de protecție (mănuși), în cazul focarelor izolate;

5. Cositul repetat, de 2-3 ori pe an, cât mai aproape de sol, pentru distrugerea tuturor ramificațiilor plantei.

Atenție! Ambrozia este o plantă cu efecte severe asupra sănătății, provocând alergii și reacții respiratorii intense în perioada înfloririi.

Pentru recunoașterea acestei plante și alte informații utile, accesați:

www.madr.ro (Ministerul Agriculturii);

www.mmediu.ro (Ministerul Mediului);

www.ms.ro (Ministerul Sănătății).

Exit mobile version