Mama jurnalistului Lucian Mîndruță va fi înmormântată astăzi la Bârla
Lucian Mîndruță trece prin cele mai grele momente. Jurnalistul și-a pierdut, luni, mama, iar astăzi o conduce pe ultimul ei drum, la cimitirul din comuna argeșeană Bârla. Femeia suferise un atac cerebral în luna decembrie și, după o perioadă în care a stat internată, părăsise spitalul. A revenit, însă, de curând, atunci când a început să se simtă din nou rău. Lucian Mîndruță i-a stat zi și noapte la căpătâi. Spera într-o minune, dar aceasta nu a mai venit.
Jurnalistul nu şi-a cunoscut prea bine tatăl, pentru că ai lui s-au despărţit când el avea doar patru ani, dar a învăţat să trăiască cu această durere. Se întâlneau rar, iar cu ceva ani în urmă bărbatul a murit. Cea care i-a dat viață a luptat ca lui să nu îi lipsească nimic și legătura dintre ei a fost întotdeauna una specială. Lucian Mîndruță a încercat, așa cum a știut, să își răsplătească mama pentru tot ce a făcut pentru el, pentru că s-a luptat să îi ofere o altfel de viață.
O poveste de viață
Lucian Mîndruță recunoaște că cea care i-a dat viață avea o anumită tristețe, iar asta datorită momentelor grele prin care trecuse, atât în copilărie, cât și la maturitate.
„Mama și-a ales o zi frumoasă să moară. Cu soare, dar rece. Cum a fost si viața ei. Soarele i-a fost copilăria, într-o familie cu șase copii, frumoasă până în punctul în care într-o noapte, niște oameni în uniforme au intrat în casă și i-au luat tatăl. Apoi fratele.
De atunci, cred, a rămas în ea o tristețe grea pe care a purtat-o toată viața și pe care mi-a transmis-o și mie. Ca un ecran de pânză subțire și gri prin care și ea și eu am văzut mai mereu, șterse, culorile vieții. Dar tot de atunci i-a rămas amintirea căldurii unei familii – care a trebuit să-i țină loc de una adevărată mai toată viața.
Și eu tot de la ea am învățat să trăiesc din amintirile zilelor bune în multele rele prin care am trecut amândoi”, spune Lucian Mîndruță, pe o rețea de socializare.
L-a născut pe Lucian Mîndruță la 24 de ani, dar neînțelegerile cu soțul au făcut-o să își ia copilul și viața în propriile mâini după doar patru ani de la acel moment. A ales să se mute cu el într-o cămăruță mică și să plătească o chirie. De atunci, trăirile lor au fost altele.
Un copil norocos
„S-a măritat tânără – eu am apărut la 24 de ani. Și singurătatea a venit după încă patru ani, când m-a luat în brațe și-am plecat din casa în care mă născusem într-o cămăruță cu chirie la capătul unei case vagon, burgheze, pe lângă Popa Nan. Treaba asta, aveam să citesc mai târziu în actele de divorț, se numea părăsirea domiciliului conjugal. Unde nu era fericită, dar hei, cine să-i dea ei dreptate când vorbea cu o voce mică și se speria de orice? Am fost un copil dintr-o familie destrămată, dar norocul a făcut ca familia ei mare să rămână întreagă și unită – așa că am fost, într-un fel, un copil norocos. Mătuși multe, unchi înlocuitori de tată, o verișoară ca o soră și multe alte rude mai departe sau mai aproape…
Poate de-aia nu sunt nici azi vreun mare fan al familiei tradiționale. N-am avut parte de ea, dar am găsit ceva și mai bun. Și, peste toate, am găsit-o pe mama.
Știți când? Acum o săptămână, când credeam că o pierd și i-am spus la ureche, să nu mă audă oamenii din salon, că-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Mi-a zis atunci – căci știa că se duce: Luciane, să nu fii trist, ăsta e firul firesc al vieții. Ne naștem și trăim, dar trebuie să și murim!”
„A murit împăcată? Nu știu”
Jurnalistul are convingerea că femeia care l-a adus pe lume și-ar fi dorit să își cunoască și strănepoții, dar timpul nu a mai avut răbdare, pentru că despărțirea a venit pe neașteptate.
„Poate că și-ar fi dorit să-și vadă și ceva strănepoți. Dar poate că a murit la timp, înainte să vadă, iarăși și iarăși, nepoții și urmașii celor care i-au luat tatăl noaptea la închisoare, din nou în fruntea țării.
Mâine o ducem înapoi la Bârla, lângă casa în care familia noastră stă de 5-6 generații. Miercuri, 12 februarie, o înmormântăm în cimitirul în care cele mai vechi cruci ale familiei nici nu se mai pot citi, căci sunt de-acum aproape două secole. Am vorbit deja cu părintele, să facă loc pentru încă un Bârleanu (așa se numește familia ei) în cimitir. Deja sunt mai mulți în pământ decât la suprafață…
Și-apoi am să mă așez și eu la rând la coada Timpului, cuminte și înțelegător, căci, vorba mamei, ăsta e drumul firesc al vieții.”, spune cu tristețe jurnalistul.
Sincere condoleanțe!