Locuitorii din comuna Drăganu au fost avertizați prin mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezența unui urs în zonă.
La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Argeș, alături de reprezentanții celorlalte instituții competente, pentru asigurarea măsurilor de protecție.
Autoritățile recomandă populației:
- să evite zona în care a fost observat animalul;
- să nu se apropie și să nu încerce să îl fotografieze sau să îl hrănească;
- să rămână în locuințe, dacă se află în apropierea zonei semnalate;
- să își protejeze animalele din gospodărie fără a se expune pericolului.
ISU Argeș reamintește că respectarea recomandărilor transmise prin mesajele RO-Alert este esențială pentru siguranța cetățenilor.
Foto: descriptiv
