Politica

Pe scurt, ce urmează după alegerea noului președinte: validare, negocieri, formarea unui Guvern

Alegerile prezidențiale din 2025 s-au încheiat, iar câștigătorul este independentul Nicușor Dan, clasat pe locul I, cu 53,60% dintre voturi.

Legislația este clară în ceea ce privește pașii care urmează să fie făcuți, pe lângă negocierile politice și jocurile partidelor. Constituția României și Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României sunt “stâlpii” următorilor pași.

Astfel, după ce Biroul Electoral Central confirmă rezultatul alegerilor, acesta trebuie validat de Curtea Constituțională. La cel mult 3 zile după publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial, judecătorii CCR trebuie să valideze rezultatul scrutinului.

Aici există și posibilitatea unor contestații, pe care CCR trebuie să le judece rapid. Pot fi contestate alegerile și se poate cere renumărarea voturilor, lucru care duce la o decalare a calendarului.

Apoi, Nicușor Dan depune în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Pentru asta este nevoie de convocarea Parlamentului. Surse politice spun că acest lucru s-ar putea să aibă loc luni. 

Preluarea oficială a mandatului de președinte, numită popular “ceremonie de predare-primire”, are loc abia după depunerea jurământului în fața Parlamentului și este prevăzut în articolul 83 din Constituție, care spune că mandatul este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.

Îndeplinite toate aceste proceduri, președintele se poate muta oficial la Palatul Cotroceni, dar poate solicita de la RA-APPS, prin SPP, o altă locație unde să stea alături de familie.

Prima și cea mai importantă decizie a noului președinte este convocarea de consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui premier, care să coaguleze o majoritate parlamentară pentru înveistirea Executivului.

Pe lângă asta, strict raportat la situația României, președintele trebuie să ducă negocieri și discuții cu partenerii internaționali din UE și NATO. Războiul de la graniță este una dintre cele mai arzătoare teme de politică externă.

Exit mobile version