In vizor

Un camion s-a răsturnat la Rucăr

Un accident rutier s-a produs în comuna Rucăr, în care a fost implicat un vehicul (camion) care, din primele informații, s-a răsturnat  pe o parte.

Intervin pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr și Detașamentul Câmpulung cu două autospeciale de intervenție.

Este vorba despre un vehicul răsturnat pe lateral, pe partea carosabilă. La sosirea pompierilor, în interiorul acestuia se aflau două persoane de sex masculin, care nu se puteau evacua pe cont propriu.

Pompierii au acționat pentru extragerea acestora, prin îndepărtarea parbrizului și ulterior predarea lor către echipajele medicale prezente la fața locului.

În momentul de față, persoanele sunt evaluate de către personalul medical.