
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au fost sesizați despre un eveniment rutier pe DN 73C, pe raza comunei Aninoasa, în cadrul căruia un autoturism a intrat într-un șanț betonat.
Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul care conducea autoturismul, respectiv un bărbat de 59 de ani, din Domnești, se afla sub influența alcoolului.
Referitor la evenimentul rutier a rezultat că cel în cauză se deplasa pe DN 73C, având direcția de deplasare Domnești spre Câmpulung, iar în împrejurări ce vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și al consumului de alcool, a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul betonat de pe partea dreaptă față de sensul de deplasare.
Astfel, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a fost condus la o unitate medicală, pentru îngrijiri și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, totodată permisul de conducere fiind reținut pe parcursul cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.